Tot ce-am trăit mă prinde cu blestem
Ca după ploaie crengi în picurare.
De groaza vremii de-astăzi nu mă tem
Ci, peste ani, de umbra-i prin uitare.

Când cer, pământ și ape s-or clădi
Din nou cu trăinicie de altare,
Când sufletul cernit s-o limpezi
Din haos liniștindu-se-n hotare.

Cutremurul atunci va fi sfârșit:
Va crește pacea grâului în zare,
Voi regăsi în mine ce-a pierit -
Dar umbra zilei de-azi în tremurare?