Căsuțele cetăților bretone.
Cu spatele-adus și șoapte guturale,
Înghesuite-n șiruri monotone,
Se-nchină-n umbră naltei catedrale.

Bat clopote blajine în surdină...
În zori de zi e împânzită marea.
Prin neguri zăbrelite de lumină
Simțind prelung cum se golește zarea.

Nevestele pescarilor ce pleacă
Nu se bocesc, nu flutură batiste -
Tăcutele, când sufletul le seacă.

Și în amurg purtându-și pruncul, triste,
Mai stau pe țărmul mărilor bretone
Ca pe vitralii ștersele Madone.