Singura tristețe-ngăduită
Omului pe pământ
Din care moartea-i izgonită
E că nu-i sfânt

Geniu poți fi, stăpân peste popoare
Omenirii binefăcător
Dar să trăiești ca frunza-n tremurare
Din iubire slugă tuturor

Răul să-l uiți oricât ți se va face
Să te-nduri de cel ce te-a lovit
Cum vinul în iertare se preface
În sanctuarul graiului jertfit

Cel din urmă să te socoți în toate
La răbdare să-ndrăznești întâi
Nu vei greși din milă pentru frate
În locul lui și-n iad să te propui

Cum e prezent luceafărul de seară
Pe-o lacrimă în valuri și ferești
Așa n-ai să ajungi povară
În cer și pe pământ oriunde ești

(volumul „Imnele Iubirii”)