Aproape nimeni n-o să-mi spună niciodată
de ce stă câinele atât de liniștit.
Vine o boală stranie ca în copilărie
de care nu ne-am mai ferit.
Și e un loc ascuns în casă
și neștiut e leagănul de lemn
în care-i inima, deschide poarta
și fă-mi necunoscutul semn.
Și eu alerg și aerul coboară,
se face zid până la piept mereu.
Stă câinele atât de liniștit
cu pleoapele închise peste chipul meu.