Adie-un vânt! Verzi flăcări cântă
Stingându-se – și luna scaldă,
Plină și mare, sala-naltă,
Ce-n fast nu se mai înveșmântă.

Domol surâd strămoșii-n rame –
Căzu și ultima lor umbră,
Miasme-s în ruina sumbră,
Corbi dau târcoale, muți de foame.

Tâlc stins al zilelor uitate
Din măști de piatră cată-n față,
De chin crispate, fără viață,
Măști triste în pustietate.

Vin bolnave-miresme ale
Apuselor grădini să-alinte
Ruina – ca peste morminte
Deschise un ecou de jale.



Traducere Mihail NemeÈ™