Prin goale-odăi eu mă vedeam trecând,
– Stele dansau pe albastru fond smintite
Și câini urlau pe câmpuri adormite
Și-n vârfuri föhnul răscolea flămând.

Dar brusc: tăcere! Din gâtlejul meu
Mari fierbințeli scot flori otrăvitoare,
Din crengi, ca sângele, pal sclipitoare
Tot cade rouă, ca din răni, mereu.

Din golu-oglinzii-nșelător se-arată
Încet un chip din groază-întunecată:
E Cain! parcă deslușit puțin.

Lin draperia freamătă când, iată
Ca-n gol doar luna prin fereastră cată:
Eu singur sunt cu propriu-mi asasin.



Traducere Mihail NemeÈ™