Pe unde, prin umbra-ntomnaților ulmi, coboară cărarea devastată,
Departe de colibele de frunzare și păstori adormiți,
Pururi sumbra făptură-a răcorii-l urmează pe pribeag

Peste puntea osoasă, vocea de hiacint a băiatului
Domol spunând legenda uitată-a pădurii,
O boală, mai blândă acum, tânguirea sălbatică-a fratelui.

Un verziș sărăcăcios atinge astfel genunchiul străinului,
Capul împietrit;
Albastrul izvor mai aproape susură tânguirea femeilor.


Traducere Mihail NemeÈ™