Să cânte pot, (credeam) chiar şerpii.
I-am pus că grave strune harpei
Alăturea de coarda poamei
Şi sfântul fir de păr al mamei.
Cu harpa stăm sub mere coapte.
Ei blând cântau. Ci-n neagra noapte,
Trecând prin codru, singuratec,
Au prins a şuiera sălbatec,
Săreau să-mi muşte mâna, faţa,
Să-i sugă cântecului viaţa.
Sunai al mamei păr sub cetini,
Veniră-n fugă-atunci prieteni.
Când mă trezisem ca din vise,
Văzui c-o strună-ncărunţise.