Și dacă sunt, de ce să nu mai fiu?
De ce să-nchei, de-am început o clipă?
De ce nu pisc de piatră, ci risipă,
de ce o zi și nu mileniu viu?

Să cad, de ce?când mi-a crescut aripă –
De ce fum sterp, când flacără mă știu?
Sunt harfă, nu mă vreau liman pustiu,
nu haos orb, ci germen care țipă.

De ce tăcere surdă, când m-aud
ca o rotire-a astrelor supreme?
De ce uscată scorbură de-agud,

când scapăr crengi ca niște diademe?
Și când sub biciul patimii asud,
de ce să-ngheț, crucificat pe vreme?