O, ce departe-s toate
și ce pierdute-s, ele,
de mult, lumina-mi, poate,
e-a unei stinse stele
de mii de ani. Și, parcă,
din preaciudata barcă
în treacăt, se-auzi ceva ca un gând rău.
Se auzi
un ceas, bătând în casă,-n
care casă?...
Aș vrea să ies din mine, ca să-mi
găsesc sub cerul prea
înalt un adăpost. Aș vrea
să-ngaim o rugă, – poate
că mai există-ntr-adevăr
o stea... Par toate
a se fi stins de multă vreme - făr'
de una. Pare-mi-se că o știu.
E singura, din fosta salbă,
a cerului, acum, pustiu –
și care sus, ca o cetate albă,
unde sfârșește raza-i, m-adastă și acum.



Traducere Șerban Foarță