Uşoară să fii
să te sprijine aburul,
însăşi suflarea să ţi-o-nstrăinezi, când se-ncinge,
trebuia neapărat să înveţi, la pornire.

Dar tu, surioară, ai luat cu tine
un bănuţ de aramă în brâu,
apărători pentru tălpile şubrede,
un codru de pâine,
şi – Doamne! – şi-această rană a inimii
numai creneluri şi flamuri,
– deşi tu-i dai nume şi chip de cetate-ntărită.

...La fiece-atingere încărcată,
se frânge-n două drumul,
prea subţire.


(din volumul „Fără chip” - 1980)