Ating cu anii toamna și, precum
Pădurea mea din suflet își așterne
Frunziș brumat pe veștedele perne,
Tot ce mi-a fost străin s-a stins în drum.



Pieri culoarea verii: foc și fum —
Răsar arhitecturile eterne.
Din rămurișul alungat de ierne
Rămân coloane trainice de-acum.
M-am despoiat de lume și de mine,
Că să-mi găsesc prin jertfă bogăția
În marmoră cu-nfiorări senine.
Deasupra turmei ce grăbește-n moarte
Primind cununi de-o zi, eu am tăria
Să-mi hotărăsc nemuritoarea parte.