Nu e nimeni! – striga înfricoşată mulţimea,
privind drumul, pe mijloc.
Cuvintele, ochii erau fără vină;
– inima de prisos se strângea.
Nicio sosire de pomină nu se vestea.
Nu e nimeni! – întărea-nvolburată mulţimea.
Şi-n clopotul golului nu bătea nici o boare…

Căutătorii de leacuri, făpturi pădureţe, domoale,
stăteau mute pe-o margine.
Era în apus.
Ochiul din frunte,
uns proaspăt,
clătit cu licori,
se dubla, se-nteţea:
mijlocul drumului, moale, ciudat se-ndoia…


(din volumul „Îmblânzirea miracolului” - 1983)