Mai aruncați niște vreascuri
ÃŽn soare,
Am auzit c-o să se stingă
Peste câteva miliarde de ani.

Și dacă nu mai sunt vreascuri,
Aruncați în soare
Câmpiile care ar fi putut foarte bine
Să fie păduri,
Munții, luna și cerul
Care nici nu știm sigur dacă sunt
Păduri.

ÃŽn orice caz,
Mai aruncați ceva în el,
Niște vreascuri,
Niște vieți.

Că, uite, a și început să pâlpâie
Pe fețele noastre,
Făcându-le frumoase și urâte,
Făcându-le noapte și zi,
Făcându-le anotimpuri și ani.