Când arde soarele de mai,
Când vântul iernii geme,
Mărețul brad pe naltul plai
Stă verde-n orice vreme.
O rădăcină de colos
Și-a sfredelit în stâncă,
Și de pe stâncă maiestos
Mai sfredelește încă!
De mult cu blocul de granit
El s-a făcut totuna,
Și pe-amândoi necontenit
ÃŽi zguduie furtuna.
Și lemn, și piatră la un loc,
Verdeața-i ne-ntreruptă,
Aspiră ger, îndură foc,
Cu trăsnetul se luptă!
La piept cu viforul turbat,
La cap cu norul rece,
De-atâția ani nestrămutat
El tot așa petrece.
De-ar fi să-i dați în văi adânci
Odihnă dezmierdată,
Răpindu-i viscole și stânci,
L-ați omorî pe dată!
Când arde soarele de mai,
Când vântul iernii geme,
Mărețul brad pe naltul plai
Stă verde-n orice vreme!