În vămi de plumb se zbuciumă furtuna,
mă biciuiește vântul peste față
mi-am rătăcit prin lăstăriș cununa;
străbunii nu mai sunt, să-mi dea povață.

Jivina fricii umbra mi-o înghite.
A fost ucisă noaptea înțeleaptă.
Livezile așteaptă, zdrențuite,
tămăduirea, cântul care-ndreaptă.

Nimic nu văd, sleită-mi este mâna.
Zadarnic răul meu mărturisit-am,
zadarnic am deznămolit fântâna
și-am strâns comoară ad eternam vitam.

Numai o vorbă spune-mi și mă iartă
c-am pescuit în tăuri fără pește.
De ce cad bice grele și se ceartă,
și de furtună marmura plesnește?