Omul acesta , fără-ndoială , este nebun,
vrea să pună în ham marele-Ocean,

stă cu capul în jos
și-n fiece zi azvârle în valuri
ba o poveste , ba un desen ,
ecoul unei melodii,
și nopți de nesomn,
și lacrima-aceea.
Stă acolo ,
abisu-i înghite până și rândunelele,
sufletele lui efemere
ce pornesc spre celălalt țărm al vieții.

Atâta chemare ...
desigur oceanu-i zidit,
se gândește,
și omul tot merge,
e nebun ,pare-se,
înaintează în negru-albastru
negru-albastru fără sfârșit, un punct de iubire