SONETUL XV, Partea a II-a
O, gură de fântână, dătătoare,
ce pură, nesecând doar una spui –
tu, ce pe fața curgătoare-ți pui
marmoreană mască. Iar în zare

porniri de apeducte. Nesfârșită
pe văi și coaste de Apenini să-ți poarte
vocea, care pornită de departe
se scurge pe bărbia-ți înegrită

de vremi și cade într-un vas prelinsă.
De marmură ureche-n somn întinsă
în care glasul tău mereu revine.

Ureche a pământului. Cu sine
vorbește doar. Ulciorul când se-afundă
parcă-ntrerupe zicerea din undă.