În gură de șarpe ne e oarecum bine,
Căci mai e cât de cât suc și căldură.
Þipăm de formă, căci nimeni nu vine
Să ne scoată din a șarpelui gură.

Cu toții ne-am îndrăgostit de călău
- I-am putea fi, într-un fel, fii -
Și călăul, iubindu-l, este și mai rău
Și tare-i mai place să ne-nghită de vii.

Căci e singurul balaur ce mai rămase
Dintr-o vreme unanim blestemată...
Imens, încolăcit în carne și oase
Îl suferim pe-a orizontului roată:

Fântână cu ghizduri misterioase
Și inima noastră-n găleată.