ÃŽn neamul meu femeile-s ciudate
Cu părul brun de tot și fața pală
Le place mult iubirea, însă toate
Își uită jurămintele și-nșeală.

De-aceea nu-ntreba cît poate ține
Iubirea noastră - nimenea nu știe,
Iubește-mă și nu-ntreba: că-n mine
E inima străbunilor mai vie

Și mîine poate totul să dispară
Să-mi pari urît și prost și să te las,
Căci vin din minunta caldă țară
Și sufletul fierbinte mi-a rămas,

Dar schimbător ca vântul și ca marea
Să nu te-ncrezi în mare, nici în vânt,
Că-n mine port paragini și uitarea,
Să-nțeleneasc-al inimii pămînt.