Mâinile lungi ale săracului
își lasă stăpânul afară, pe trepte.
intră singure în locaș, aprind o lumânare,
se roagă, se închină, așezându-se apoi smerite
pe marginea mesei cu pâine.

(...)

De câte ori pui în palma unui sărman
un fruct curat, Dumnezeu pomului tău din cer
îi scutură floarea nespus de frumoasă,
dar stearpă. Care, lăsată, ar rămâne
ca o gură goală vorbind cândva,
la judecată, împotriva ta.

(...)

Cel ce îți cere se face oglinda
a ceea ce îi dai. Oglinda feliei de pâine,
dar și oglinda ta arătându-te
într-o străluminare flămând asemenea
celui ce ți-a cerut. Și tu, primind
de la el, în dublul aceluiași ceas,
pomană două felii.