În casa neagră
de-atâta singurătate
Sărmanul Dionis
stoarce mucul de țigară
flori de lumină
către eternitate.
Plânge lumânarea-n sfeșnic
și aduce din crucea ferestrei
lumina și umbra
unei fericiri din afară.
Dar Prometeul singurătății,
răstignit pe cruce
de propria-i cugetare,
nu poate da cu pumnul în fereastră
să intre fericirea-n casă,
căci alte lumi
se-nghesuie la geamu-i,
alte culori și idealuri.
Ci lui îi cântă-n codru
Somnoroase păsărele...
-Sunt robul cugetării mele.


oct. 1971