Trec orele ca niște note
Din simfoniile durerii,
În urma lor rămân eterne
Melancoliile tăcerei...

Tot ce-ai crezut odinioară,
Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt
Te tulbură cu nesfârșitul
Și tristul gol că nu mai sunt...

Ca cerul unei seri de toamnă
Se-ntunecă pierduta minte:
Nimicul își întinde noaptea
Pe calea ducerei-nainte...

Uimit în loc s-oprește omul
Ca-n fața unui nențeles:
Din gândurile risipite
Nehotărârea a cules...

Și clară o lumină numai
Îi stă-n adâncul cugetării:
Că trece,- și rămân în urmă-i
Nemărginirile uitării...