În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare
Și-ascult ce straniu cântă tumultoasa mare.

Atent îmi plec urechea, și-ascult notele-i grele,
Ascult, cătând pe-ncetul să mă desprind de ele,

Să-mi lămuresc ce-o doare când spumegă de ură,
Ce vrea să spuie marea cu-nfricoșata-i gură.

Dar apele-i țin taina, schimbând a ei cântare,
Acum, parcă se joacă zvârlind mărgăritare,

Și-acum, ca sub imperiul unei porunci secrete,
Își părăsește jocul, și-n larmă de trompete,

Își trâmbiță mânia, iar miile-i de creste
Le umflă în talazuri, în larguri dând de veste,

Că cineva ascultă și-nseamnă cu mirare
Ce poate să surprindă din larga ei cântare.