Petronius din lectică coboară,
În purpură cu ciucuri auriți.
E cel mai strălucit dintre Quiriți,
Din câți văzuse Roma quiritară.

Un murmur lung prin forum se strecoară.
Și-n toate-răsfățatul de zeiți,
Urmat de curtea lui de sateliți,
Spre templu suie cea din urmă scară.

Dar iată-un cerșetor schilod, din plebe,
O rugă prinde tremurând să-njghebe.
Petronius îi vâră-n piept cuțitul.

Pompeia, mângâindu-și mult iubitul,
Își potrivește salba de la gât:
- "De ce la-i omorât?"
- "Era urât!"