A fost odată un număr
curat și rotund ca soarele,
dar singur, foarte singur.

Să se socotească a-nceput, cu sine.

Se-mpărțea, se-nmulțea,
se-scădea, se-aduna
și-ntotdeauna rămânea singur.

Cu mult mai singur
decât fusese-nainte

A-ncetat, cu sine, să se mai socotească,
și s-a-ncuiat în puritatea lui
rotundă, solară.

Afară au rămas urme
ale socotelilor lui.

Au început să alerge prin întuneric,
să se-mpartă când se-nmulțesc,
să se scadă când se-adună,

așa cum se face-n întuneric.

Și nu era nimeni să-l roage
să-și oprească urmele,
să și le șteargă.