Toamna-n grădină și-acordă vioara,
Strada-i pustie...
Orașul plin de hambare, -
De pâinea cea nouă duduie moara.

O frunză s-a lăsat pe-o mână-ntinsă care cere...

Orașul gol...
Cetate depărtată;
Frunzișul smuls...
De firele electrice, paralizată,
Ca un simbol,
O pasăre cade-n oraș, ca o tristețe mai mult.

Și înserează... și e tăcere...

Și gândul s-afundă, pierdut vâslaș,
Pe-al vremurilor mers-
Și jalea de-a nu mai putea face un vers...

Sunt cel mai trist din acest oraÈ™.



* din volumul Plumb, 1916