Departe,-n țările de ceață, într-o cetate-episcopală,
Coboară seara mohorâtă în liniștea provincială.
Exil nostalgic, în odaie, înfrigurat rămân sub lampă,
Singurătatea țese pânza, rembrandiind ca-ntr-o estampă
O viață de imagini șterse: trecut de umbră și lumină.

........................................................

E toamna Nordului, și ploaia pe coperiș bate-n surdină,
E toamna gândului, și visul își frânge aripa și moare:
Afară plouă, plouă-n suflet
Mi-e dor de soare!