Stângăcia lebedelor când zboară,
întinzându-și gâturile rotunde
ca niște mânere de sabie,
nu le micșorează cu nimic. Chiar
și așa rămân neîndoielnic frumoase,
aceste bărci de lux ale lui Siegfried,
sub ale cărui armuri prea grele
au luat drumul spre operă,
fără a-și pierde o pană din aripile lor.
Poezia poate fi liniștită :
nu lebedele, ci propriul lor gât
e cel ce s-a arcuit într-o clipă de nebunie
intranscendentă și foarte-ndreptățită.
Nici mitologia, nici opera
nu pot întuneca splendoarea lebedelor.