Copilo, pune-ti mânile pe genunchii mei.
Eu cred că vesnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
si inima-ti zvâcneste mai rar,
ca si cum nu ti-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
si dacă ti-ai sângerat picioarele
te asezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din stresini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.