Zâmbind cu umeri ascuțiți,
cu părul, fără noimă încăierat la tâmple,
cu irișii albaștri-aurii
plin de tăcere, iată-te cum vii
și te învecinezi cu mine.

Zămbind depun pe gâtul tău
sărutul înrudirii, și mă îmbrac în seară
(în singurul veșmânt ce mi-a mai rămas)
și tot zâmbind, tot fără glas,
întineresc a suta oară.

Din volumul
"Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei",
Editura Albatros, 1961