Îmi arată curbura spatelui ,,Făcută
anume
să alunece rochia``.
Oftează fără să o doară:
,,Cu gura cântă la flaut``.
Și mă îndeamnă complice: ,,Caută
locul,
doar știi că e schimbător. Ieri era
lobul urechii, cândva a fost pubisul, azi
nu mai știu``.

Va trebui să încerc, să parcurg întregul
din creștet până la călcâile roze.
,,Nu-mi cunosc corpul, e plin de sur-
prize și
pentru mine``.
Încep cercetarea și ea mă consolează:
,,N-o să te las singur, îl vom căuta
împreună``.