Lipsindu-mi tu, cu mintea doar te sorb,
Căci văzu-n care mintea mea se-ncrede
În parte-i teafăr și în parte-i orb;
Pare-a vedea și totuși nu mai vede.

Din vina lui la inimă n-ajunge
Nici floarea și nici pasărea, măcar;
Icoana lor fugară n-o străpunge,
Iar urma lor o caut în zadar.

Căci tot ce vede, gingaș sau tembel,
Chip îngeresc sau monstru, munți sau mare,
Ori zi ori noapte, corb sau porumbel,
Se schimbă după-a ta înfățișare.

Lipsindu-mi văzul, gîndul doar te-adună,
Dar schimbă adevărul în minciună.