Trăiesc, mă sting; ard toată și mă-nec.
Îndur îngheț când flăcări mă frămîntă;
Mi-e și prea dulce viața și prea cruntă;
Prin bucurie chinuri se petrec.

Deodată rîs și lacrimă încerc
Și desfătarea mari dureri împlîntă;
Ce am se pierde și-n vecie cîntă;
Deodată mă usuc și-n floare trec.

Astfel mă mînă Amor necurmat;
Și-atunci când cred că sufăr cel mai tare,
Pe negîndite, totu-i alinat.

Apoi, când bucuria-i mai adîncă
Și mi-o închipui fără de-ncetare,
În suferința cea dintîi m-aruncă.