Era un timp cînd mă simțeam
în trupul meu, acasă.
Știam locul fiecărui lucru -
fereastra în care răsărea soarele
și peretele dinspre nord,
nu mi-era niciodată urît
îmi găseam de dimineața
pînă seara de lucru,
iar dacă plecam undeva
abia așteptam să mă întorc.
Acum de-atîta ordine mi-e silă
și de știutulpederost mi-e somn,
nu mai țin minte cînd am fost adusă
în încăperea prea frumoasă pentru mine.
Căutam pe cineva și i-am rămas în loc?
Sau poate a fost o cursă
în care-s prinsă încă?
Aștept de mult și nu mai știu pe cine...
Oh, mi-e atît de frig în casa asta
Dac-aș pleca acum ar fi de tot.

Din volumul “Ochiul de greier”, 1981