Nesabuit, eu nu vreau, nu se poate
Iubirea sa ma-ncerce ca-nainte,
Caci linistea e mai presus de toate.
Nu-ngadui inimii sa se-nfierbinte.
Am ispravit cu dragostea.

Dar oare…

De ce sa nu visez, o clipa doar,
Cand o faptura trece si dispare
Purtand in ea dumnezeescul har?

Nu-mi este-ntr-adevar ingaduit
Sa urmaresc o fata cu privirea,
s-admir tristetea-i dulce, linistit,
si sa-i doresc in viata fericirea,
sa afle-al bucuriei inteles
si totul dupa placul ei sa fie –
chiar fericirea omului ales
de fata draga spre a-i fi sotie?