Într-adevăr, m-a chemat neștiuta
îndoitură a genunchilor, unde carnea-i neocrotită,
dar nu trebuia să-mi cauți gura.
Sunt cu o mângâiere mai sărac.
Ar fi trebuit să adie liniște,
dar numele meu rostindu-l,
redus la o silabă chiar, m-ai asurzit.
Sunt cu un cuvânt mai tăcut.
De-ai fi știut s-aștepți, ai fi-nțeles
că mi-ai fi rămas aproape, mereu,
ca o dulce taină de comoară,
așa, sunt cu o femeie mai singur.
Sângele pot să-l pierd,
crește la loc,
dar sărutul prea devreme s-a risipit,
sunt mai bătrân cu un sărut...