Moment de seară într-o gară mică,
până să cadă cea dintâi zăpadă,
ceasornicul cu limbile-n tăgadă,
gazornița cu afumată sticlă
și-n jur pustiul. Prind să se străvadă
ierburi ce nu-s și-n liniștea pitică
se subțiază șinele de-o frică
prelinsă dintr-a fulgilor arcadă.
Stai și aștepți un tren ce nu oprește
în gara care blând se-nzăpezește
și căreia luminile îi treieri
dar iată-l, înaintea ta cum crește,
ferești de-o clipă îți sculptează-n creier
și curge-apoi pe șiruri lungi, de greieri...