Cu clasic dor vin la coline,
Acolo unde nu sunt ruine,
Unde se-ngînă umbra cu sine.

Mă duc sperînd, n-am plecat încă,
Mă sfârșește o moară adîncă,
E ca o boală partea mea stîngă,
E ca piatra ce se mănîncă
Numai de vînt și de nimica,
Numai de starea soră cu frica.

Înmormîntată acolo plînge
Seaca mea fire, ană subțire,
Sfîntă ca iarba unde mă-nchin.
Nu sunt de vină că nu mai vin.


Din volumul "Coline", 1970