Și moartea ta ce blând răni
Răgazul meu până la moarte!

Însingurați și plumburii
Ne-am îngropat în câte-o carte.

Cu-aceste șiruri fără vină
Care te-alungă dintre vii

Te voi privi de pe colină
Fără să vrei, fără să știi.

Și vei avea, tu, mâna stângă
Întinsă, mirosind a fân,

Va ști să murmure, să plângă
Poemul tău fără stăpân.

Ca printre plopi vei vrea să treci
Și ca-ntr-un spasm vei vrea să scrii

Simțindu-mi degetele reci
Întinse către tine, vii.

Din volumul “Ape cu plute”, 1975