Nu țiu de nici o școală literară;
Nici nu imit, nici n-am imitatori.
Stau singuratic printre visători,
Păstrându-mi stict ținuta solitară.

Din câte tulburări mă frământară,
Sonete-nfiripat-am uneori,
Cum din țărână se-nfiripă flori
Prin largă binefacere solară.

De-i poezie-n parcul meu, nu știu;
Am vrut atât: Să-mi fie verbul viu
Si să-l înalț în limpede-atmosferă.

Cât despre critic, zică tot ce-o vrea...
Când eu cioplesc granit în carieră,
El bate-n toba lui cu truda mea.