Ca pe-o icoană binefăcătoare
În mine chipul tău îl țin închis,
Și visurile – floare de cais –
Își cern în juru-i molcoma ninsoare.

În prag când mi te-arăți, din lumi de vis
Mă smulg, să-ți cad cucernic la picioare;
Și-s fulg atunci ce se topește-n soare,
Sub ochii tăi, de calzi și dragi ce mi-s.

Dar când de mine te desprinzi și pleci
Cu pași mărunți pe-ngustele poteci,
Și când pe frunze moarte calci cu frică,

ÃŽn crepusculul toamnei fumuriu
Rămân de gânduri gol: un cuib pustiu,
Lăsat de cea din urmă rândunică.