1
Nopțile prin văi străine seamănă cu liniștea unei flori înjunghiate cu țipătul unui arbore împăcat * când e nevoie de altceva decât de cuvinte se lasă noaptea * umblă nori ciungi se târăsc cețuri rămase fără picioare * cine mai știe ninsorile adevărate ale lumii? * istoria e o glumă neagră pe masa albă a călăilor.

2
Și cine își pune capul sub aceste adieri cine poartă mărturie? * între firul de iarbă ucigaș și jertfa văzduhului nu mai e nici o sabie * doar șerpii mai urmează cursuri serale de caligrafie * minciuna adoarme în mărul înnoptat al căutării * în timp ce caii cad în genunchi nu e nici o mirare că frumusețea își pierde chipul.

3
Adumbrind se pierd păsări galbene în pahare tot mai adânc ca într-un dulce cimitir metafizic * istoria nu mai avea de fapt de mult nici un nume * poate că mărăcinii crescuseră din uitare pe mormântul ei * deși cu o clipă în urmă i se auzea geamătul și călăii amuțiseră * așa mă tot gândesc pierdut pe nopți prin văi străine.