Când norii cad
pe dealul satului meu
în Ardeal
și putrezesc butucii roților la carul tras de bivoli
tata adoarme coasa
într-o claie cu fân,
mama-și îngroapă
capul cărunt în fuioare
de cânepă
să n-o vadă fulgerul
și mie, departe, într-un mare oraș,
în podul palmei drepte
sub degetul mare
îmi crește o rană
fără de muncă, fără efort,
nici măcar cel
de a strânge mâna prietenului.