N-am văzut Bosforul niciodată
Și de el să nu mă mai întrebi.
Marea văd în ochii tăi – o pată
Ca un foc albastru printre ierbi.

N-am fost prin Bagdad în caravană,
N-am cărat acolo nici mătasă.
Lângă trupul fără de prihană,
Să mă odihnesc, te rog, mă lasă.

Și oricâte lucruri eu ți-aș cere,
Veșnicia n-o să te atragă,
Nici dac-am cântat a mea durere
Și-s iubit în Rusia mea dragă.

Mult mi-e dor de draga mea taliancă,
Stau și-ascult al câinilor lătrat.
Oare nu vrei, dragă persiancă,
Să-mi vezi câmpu-albastru și bogat?

N-am venit aici din plictiseală,
Numai tu, frumoaso, m-ai chemat.
Brațe-naripate de sineală
M-au cuprins în zboru-mi agitat.

Demult caut alinare-n viață,
Dar, deși trecutul nu-i apus,
Spune-mi despre țara ta măreață,
Povestește-mi tot ce nu mi-ai spus.

Domolește-armonica prin șoapte,
Îmbată-mă cu farmec și parfum,
După fata cea din miazănoapte
Să nu mai oftez, de dor, acum.

N-am văzut Bosforul niciodată,
Deși pot să-ți povestesc de el.
Văd în ochii tăi marea curată –
Foc albastru-arzând încetinel.


(apărut în revista "Literaria", nr. 6/ iulie 2010)