Fă-mi, Doamne, fereastra ușă.
lanțurile nuielușă . . .
Bocet de temniță.
Prinde, Doamne,
vremea-n palmă
și n-o mai lasă să doarmă,
dă-o-n brânci
de-a berbeleacul
că-mi sunt nopțile cât veacul,
zilele dușmanele,
clipele hainele sunt ca mărăcinele . . .
Fă-mi, Doamne, fereastra ușă,
cătușele nuielușă,
drevele sfori de mătase
și cheile chiparoase.
Lanțurile arde-le ca flacăra joardele ;
gratiile când le ating
fă-le ațe de paing ;
cheile, neunsele,
să zboare ca frunzele.
Temniță face-o-ai,
face, cât un ou,
cât o găoace ;
nici de-a lungul,
nici de-a latul,
să nu-ncapă-n ea oftatul.
Poarta mare cu zăvoare
fă-o drum, fă-o cărare,
lacătele de ocale :
bulgări de zăpadă moale,
să vina din cer o ploaie
lacătele să le-nmoaie ;
să răsară soarele
să-ndoaie zăvoarele ;
lacrimile-amarele
să topească fiarele ;
și jalea ca melița
să melițe temnița.