Ca ieri izvorul curge în amforă de lut,
Dar azi, pe malul apei, altarele Dianii
Se prăbușe-n ciorchine de bozii, iar castanii
Podoabă și-o dezbracă pe templul decăzut.

Ca ieri izvorul curge, dar unde mai sunt anii
Când Satirul, glumețul, și Faunul tăcut,
Veneau să-și cânte-n trestii un dor necunoscut
Și urmă de copită în crâng lăsau Silvanii?

Poteca e pustie și vremea depărtată
A zeilor din timpul cu visuri legendare -
Dar noaptea cel din urmă Centaur, câteodată,

Din codrii plini de freamăt, ieșind nemuritor,
Cu două piepturi albe sub luciul lunii, pare
Un bust uitat de veacuri pe-un soclu mișcător.