Cad fulgii șovăielnici în stoluri fără numar,
Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr
Al dealurilor prinse de-o crustă argintie
Oștiri de nori aleargă...-Ce surdă simpatie,
Nori turburi, nori metalici, spre voi întins mă poartă?
Ați prefăcut în domuri de-argint natura moartă
Și-ati pus în peisagiu un nou fior de viață,
Voi,blocuri mohorâte,convoi de-obscură ceață!...
Tot plumbul meu din suflet, o, forme călătoare,
Cu voi să se topească în gânduri de ninsoare,
Căci, iată, vine vremea când albe, împietrite,
Pe gând descăleca-vor zăpezi neprihănite...

Cad fulgii sovăielnici, asa cum în poveste
Cad stropi de piatră scumpă, ușor și leneș, peste
Un strălucit războinic, cuprins de vrajă-adâncă.
-Asemenea câmpiei, sub cerul vânăt încă,
Þinuturi ale minții, lăsași să vă-împresoare,
Lăsați să cadă-într-una din neaua altui soare,
Ce, veșnic, brațul ritmic al timpului aruncă...